RESURSA UMANĂ CALIFICATĂ - BAZA UNEI PIEŢE ECONOMICE CONCURENŢIALE
(dezvoltare comunitară) – Phare RO0007
 
 
 
Proiectul derulat în perioada aprilie 2003 – martie 2004 , finanţat de către Uniunea Europeană prin Programul Phare RO0007 a fost implementat de programul Centrul de Resurse CREST al Fundaţiei Hygeia în parteneriat cu Fundaţia Hans Lindner.
Proiectul a avut drept scop dezvoltarea unui sistem de facilitare a ocupării forţei de munca în 14 localităţi din patru judeţe ale regiunii de nord-vest a ţării: Căpleni, Cehăluţ, Dara, Dorolţ, Foieni, Ghenci, Micula, Odoreu, Petreşti, Vama - judeţul Satu Mare; Târgu Lăpuş – judeţul Maramureş; Beclean – judeţul Bistriţa Năsăud; Camăr şi Carastelec – judeţul Sălaj.
Prin activităţile proiectului s-a format o echipă de consilieri, în cadrul TeleCentrelor existente în localităţile ţintă, în domeniul organizării şi derulării programelor de combatere a şomajului oferind sprijin cetaţenilor din mediul rural în căutarea şi ocuparea unui loc de munca. În cadrul a patru localităţi ţintă ale proiectului (Petreşti, Ghenci, Camăr şi Cehăluţ) au fost selectate 80 de persoane defavorizate cu vârsta cuprinsă între 18-35 de ani, câte 20 din fiecare, care au parcurs un program pilot de consiliere, orientare şi formare profesională (în domeniul operării pe calculator) crescând astfel şansele acestora de a ocupa un loc de muncă în viitor.
Acest site web nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Comisiei Europene. Răspunderea privind corectitudinea şi coerenţa informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor site-ului web.
Pentru informaţii despre celelalte programe finanţate de Uniunea Europeană în România, ca şi pentru informaţii detaliate privind statutul de membru al României în Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi adresa web a Reprezentanţei Comisiei Europene în România
Alte adrese utile: Comisia Europeana , Consiliul Uniunii Europene